Samburele de adevar din zicale

Am auzit zilele acestea o vorba care mi-a adus aminte de o intamplare petrecuta cu multi ani in urma. (multi insemnand vreo 10).
Am sa va spun mai intai instamplarea si apoi vorba aceea din batrani pentru a putea intelege mai bine depsre ce este vorba.
Se facea ca eram intr-una din lunile calduroase de vara in care majoritatea oamenilor pleacau in concediu pentru a se relaxa. Pentru ca parintii nostrii se intelegeau bine cu vecinul de la etajul 1, au acceptat invitatia lor de a merge la “coada lacului” cu cortul. Acest gen de excursii nu durau mult, de obiei se faceau peste weekend depasind o zi, maxim doua din cursul saptamanii viitoare.
Nu imi aduc aminte exact daca eram in prima zi de cand ajunsesem sau a doua, dar pot sa va spun cu siguranta ca era intr-o zi de weekend pentru ca era foarte multa lume.
Era frumos acolo, era o cabana care la parter avea un fel de bar-discoteca de unde peste zi iti puteai cumpara tot feluri de maruntisuri, gen suc, pufuleti, iar seara puteai merge sa stai la un pahar de ceva sau pur si simplu sa dansezi.
Aproape de zona in care ne-am amplasat cortul exista si un izvor cu apa potabila, insa pentru a ajunge la el trebuia sa urci putin in padure.
Intr-una din zile am fost trimisa, impreuna cu sora mea sa aducem apa. Si cum pe drumul care ducea la izvor se aflau 2 indragostiti, ne-a trecut noua prin cap ca putem ajunge mai repede la izvor daca mergem pe o carare alaturata si in plus nici nu ii deranjam pe cei doi.
Daca cineva ne-ar fi spus sa nu mergem pe acolo, poate am fi ascultat, dar asa a pornit sora mea prima si imediat in spatele ei eu. La un moment dat, am simtit amandoua ca ne inteapa ceva in picioare (precizez ca eram in fuste si tricou). Intai am zis ca probabil sunt furnici din acelea mari si rosii care pisca insa cand ne-am hotarat sa plecam si sa mergem totusi la izvor pe drumul cel bun am lasat-o pe sora mea sa mearga in fata.
Apoi, dintr-o data fara sa mai pot spune ceva am inceput sa tip. Nu va pot descrie frica ce am trait-o…cand toata fusta surorii mele care initial era neagra devenise galbena, de fapt era plina de viespi.
Am fugit de acolo mancand pamanatul pana la cort unde erau paritnii nostrii cu speranta ca viespi or sa cada de pe hainele noastre.
Ajunse la cort, ne-am schimbat de haine ne-am verificat de ace apoi ne-am dat cu putin alcool sanitar deoarece aveam o multime de puncte rosii care incepeau sa se umfle.
De atunci, de la aceea patanie consideram amandoua ca “Drumul mai scurt nu e intotdeauna cel mai bun” si ne gandim foarte bine inainte sa luam o decizie care s-ar putea lasa cu urmari.